Incendiul de la Tocileni, în care au murit peste 250 de oi, a fost stins de pompieri după ore întregi de luptă cu flăcările. Reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani, incendiul a fost stins după aproape cinci ore.
„A ars stâna, pe o suprafață totală de peste 600 m.p.. În incendiu au pierit peste 250 de oi. S-au salvat și protejat peste 1000 baloți de furaje și un tractor. Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind foc deschis în spații deschise”, precizează sursa citată.
Pompierii de la Detașamentul Botoșani au intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, de mai bine de două ore, pentru stingerea incendiului. Misiunea lor a fost îngreunată de vântul puternic care întreține arderea.