Vineri, președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede posibilitatea ca salariații sau foștii salariați să aibă acces online la datele proprii din Registrul general de evidență a salariaților, Revisal. În felul acesta, articolul 34 din Legea nr. 53/2003 din Codul muncii ar fi modificată prin actul normativ. Această schimbare presupune crearea unui cadru legal pentru ca salariaţi şi foştii salariaţi să poată accesa online registrul de evidenţă a salariaţilor cu privire la datele proprii.
“Registrul general de evidenţă a salariaţilor se completează şi se transmite inspectoratului teritorial de muncă în ordinea angajării şi cuprinde elementele de identificare ale tuturor salariaţilor, data angajării, funcţia/ocupaţia conform specificaţiei Clasificării ocupaţiilor din România sau altor acte normative, nivelul şi specialitatea studiilor absolvite, tipul contractului individual de muncă, salariul, sporurile şi cuantumul acestora, perioada şi cauzele de suspendare a contractului individual de muncă, perioada detaşării şi data încetării contractului individual de muncă”, conform actului normativ.
Ce drepturi oferă noua lege?
Actul mai prevede și dreptul pentru salariați și a foștilor salariați la vizualizare, descărcare și tipărire a respectivelor date, dar și dreptul la generarea online și descărcarea unui extras din registru.
“Registrul general de evidenţă a salariaţilor este accesibil online pentru salariaţi/foşti salariaţi, în privinţa datelor care îi privesc. Dreptul de acces se limitează la vizualizarea, descărcarea şi tipărirea acestor date, precum şi la generarea online şi descărcarea unui extras din registru”, prevede legea.
Sursa: Capital.ro