A fost publicată Hotărârea de Guvern privind construcția unui nou ambulatoriu la Spitalul Județean Botoșani. CNI va scoate lucrarea la licitație

Hotărârea de Guvern privind construcția unui nou Ambulatoriu de Specialitate și Spitalizare de Zi la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani.a fost publicată în Monitorul Oficial.

Potrivit președintelui Consiliului Județean, Doina Federovici, în baza acesteia și a documentației tehnico-economice, Compania Națională de Investiții, finanțatorul principal al proiectului, a făcut caietul de sarcini pentru a demara în cel mai scurt timp procedura de licitație.

În prezent, documentația este la Serviciul achiziții majore din cadrul CNI, pentru că vorbim de un proiect de peste 13 milioane de euro
Acest proiect va asigura cele mai moderne condiții pentru pacienții botoșăneni și la care echipele reunite de la Consiliul Județean și Spitalul „Mavromati” au muncit din greu în ultima perioadă”, a precizat Federovici.

Noul Ambulatoriu presupune o clădire nouă, modernă cu un regim de înălțime D+P+3E, cu suprafață construită de 1.066,50 mp și o suprafață construită desfășurată de 5.417,81 mp, cu 34 de cabinete de specialitate, săli de investigații și săli de tratament, precum și spații administrative și auxiliare necesare funcționării. De asemenea, va fi și un sector de spitalizare de zi, cu o capacitate de 49 de paturi distribuite în saloane și rezerve.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *