Botoșăneanul de 25 de ani, care a murit, în noaptea de miercuri spre joi, într-un cumplit accident rutier, este plâns de întreaga comunitate. Prietenii și rudele lui Petru Gabriel Pocreață au transmis zeci de mesaje de condoleanțe inclusiv pe rețelele de socializare.
„Prea devreme a plecat! Condoleanțe”, îi transmite o tânără surorii acestuia.
„Fiți tari”, spune o altă femeie rudelor lui Petru.
Accidentul s-a produs chiar în fața casei în care locuiește victima. La fața locului au ajuns imediat cadrele medicale, dar, din păcate tânărul nu a mai putut fi salvat. Polițiștii au început cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul.
„Un tânăr de 18 ani, din comuna Corni, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe DJ 208 H, în comuna Vlădeni, direcția de deplasare dinspre DE 58 către localitatea Corni, ar fi surprins și accidentat un tânăr de 25 de ani, din comuna Vlădeni. În urma impactului, victima a decedat. Conducătorul auto nu se afla sub influența băuturilor alcoolice. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, Delia Nenișcu.
El este botoșăneanul de 25 de ani, mort în accidentul rutier de noaptea trecută