Un utilaj al societății comerciale Tehnic Asist SRL Botoșani a fost scos la vânzare. Este vorba de o freză reciclator marca Wirtgen W2200CR, care este estimat la minim 600.000 de euro, la care se adaugă taxa pe valoare adăugată.
Administratorul judiciar al Tehnic Asist, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., a anunțat că va organiza pe 25 mai o licitație pentru utilajul produs în 2016.
„Urmare a unei oferte de cumpărare la preţul de 600.000,00 euro + TVA, adunarea creditorilor debitoarei S.C. Tehnic-Asist S.R.L., în reorganizare, în ședința din data de 10.05.2022, ora 13.00, a aprobat valorificarea următorului activ: freza reciclator marca Wirtgen, model W2200CR, origine în UE, an fabricație 2016, ore funcționare 1935, prin negociere directă cu supraofertare, începând de la oferta primită, respectiv de la 600.000,00 euro + T.V.A., la care se va adăuga minim un pas de supraofertare. Vânzarea se va face cu T.V.A”, a anunțat firma de insolvență..
Cei interesați, au șansa de a achiziționa bunul anterior menționat, prin depunerea unei supraoferte de cumpărare, în plic închis și sigilat, până în data de 25 mai 2022, ora 12.00.
În termen de maxim o oră (respectiv ora 14.00) de la data întocmirii procesului verbal de constatare, la sediul administratorului judiciar, se vor deschide, centraliza și analiza plicul ofertantului și toate eventualele supraoferte, urmând a se întocmi o lista a ofertanţilor acceptaţi. Toţi cei care au depus oferte financiare vor avea dreptul de a asista la deschiderea plicurilor și trebuie să facă dovada calității de reprezentant al ofertantului/supraofertantului.
Ofertanții declarați acceptați sunt invitați să participe la ședința de supraofertare, începând cu ora 15.00, (25.05.2022, ora 15.00) la sediul administratorului judiciar.
În cadrul acestei ședințe li se va comunica prețul de la care va începe ședința de supraofertare (cea mai mare dintre ofertele primite și declarată valabila), precum și pasul de supraofertare ( 5% din prețul de pornire).