O parte dintre pământeni vor putea să vadă o eclipsă totală de Lună în noaptea de duminică spre luni. Luna se va colora treptat într-o nuanţă roşiatică.
Eclipsa va fi vizibilă în regiuni ale continentelor american, european şi african, între răsăritul şi apusul Lunii. Acest fenomen se produce aproximativ de două ori pe an, atunci când Soarele, Pământul şi Luna sunt perfect aliniate, iar Luna se află în faza sa plină. Luminozitatea sa nu dispare însă complet: Pământul continuă să trimită spre Lună o parte din lumina Soarelui, prin intermediul razelor solare, care vor căpăta o tentă roşiatică în urma unui proces de „refracţie atmosferică”, a explicat Florent Deleflie, astronom la Observatorul Paris-PSL.
„Este foarte interesant să vezi o Lună albă şi strălucitoare căpătând în decurs de doar câteva minute o tentă roşiatică şi palidă”, a mai spus el. Vizibil cu ochiul liber sau cu ajutorul unui binoclu, fenomenul poate oferi celor pasionaţi posibilitatea de a face „fotografii spectaculoase”, atunci când condiţiile atmosferice sunt favorabile. Această eclipsă va fi vizibilă în totalitate în America de Sud, America Centrală şi pe coasta estică a Americii de Nord.
În România, fenomenul va fi vizibil timp de aproximativ o oră spre sfârşitul nopţii de duminică spre luni, informează site-ul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”. Eclipsa începe când Luna se apropie de apus, la ora 04:31, iar faza cea mai spectaculoasă are loc în timp şi după ce Luna apune în România. Începând cu ora 04:31, discul lunar va deveni mai puţin strălucitor, începând cu partea de stânga-sus. De la ora 05:28, pasionaţii de astronomie vor putea să vadă cum Luna începe să se înroşească în partea din stânga. Din acel moment va începe cea mai interesantă parte a fenomenului, intrarea Lunii în umbra Pământului. La numai 20 de minute după aceea, Luna va apune la Bucureşti.
Următoarea eclipsă totală de Lună va avea loc în noiembrie 2022, însă va fi vizibilă din mijlocul Oceanului Pacific, potrivit antena 3