Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca împreună cu lucrători vamali au descoperit, într-un autocar condus de un cetățean român, 60 de litri de alcool şi 1800 de ţigarete ascunse în cutii cu diferite produse, potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră.
În data de 12 mai a.c., în jurul orei 18.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în ţară, un cetățean român în vârstă de 44 de ani, la volanul unui autocar ce efectua o cursă regulată pe ruta Chişinău-Iaşi.
„În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra mijlocului de transport, în urma căruia echipa comună de control a descoperit, printre bagajele pasagerilor, mai multe cutii ce conţineau 60 de litri de băuturi alcoolice, fără documente de provenienţă şi 1800 de ţigarete. În urma verificărilor s-a stabilit faptul că bunurile aparţin şoferului autocarului. Conform prevederilor legale, a fost luată măsura ridicării produselor accizabile, în valoare totală de 2.200 de lei, persoana fiind sancționată de către Autoritatea Vamală cu amendă contravenţională în valoare de 5.000 de lei”, se menționează în comunicat.