Poliţia judeţeană Argeş anunţă că poliţiştii secţiei 3 Piteşti s-au sesizat din oficiu după ce în spaţiul public au apărut informaţii că doi medici de la Spitalul de Pediatrie din municipiu s-au agresat reciproc, în spital. Poliţia menţionează că deocamdată nu a fost primită nicio sesizare cu privire la presupusele fapte.
„În urma informaţiilor apărute în spaţiul public, privind o stare conflictuală petrecută între două cadre medicale dintr-o unitate spitalicească din Piteşti, Compartimentul de Relaţii Publice, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, este abilitat să comunice următoarele: până la acest moment, la nivelul Poliţiei Municipiului Piteşti, nu au fost înregistrate sesizări cu privire la acest eveniment. În urma primelor verificări, poliţiştii Secţia 3 Poliţie Piteşti s-au sesizat, din oficiu, şi desfăşoară cercetări, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de purtare abuzivă, conform art. 296 din Codul Penal”; informează, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş.
Potrivit ziarulargesul.ro, la Spitalul de Pediatrie Piteşti doi medici au fost implicaţi într-o dispută care a degenerat în acte de violenţă.
Managerului unităţii medicale, Tudor Ionescu, a declarat jurnaliştilor locali că exista un conflict mai vechi între cei doi.
„A fost semnalat un incident şi am primit o plângere din partea medicului presupus a fi agresat. Se va efectua o cercetare disciplinară, există şi probe video în acest sens, iar când vom avea rezultate concrete, vom dispune luarea unor măsuri”, a afirmat Tudor Ionescu, citat de ziarulargeşul.ro.
Sursa:g4media.ro