Azi este ultima zi în care poliţele RCA de la City Insurance mai sunt valabile. De la miezul nopţii, sancţiunile sunt usturătoare pentru cei care nu şi-au încheiat noi asigurări. Peste jumătate de milion de mașini au acum asigurări la City, iar dintre acestea 100.000 sunt ale unor instituții publice. De joi, angajaţii de la Protecția Consumatorului Galați nu-și mai pot folosi mașinile de serviciu.
Jumătate de milion de români mai au asigurare până la miezul nopţii. În timp ce unii șoferi s-au grăbit să schimbe asigurătorul, alții aşteaptă până în ultimul moment.
Cătălin Boiceanu, director asigurări: Mai ales în ultima săptămână volumul de muncă a crescut foarte mult, raportat la acum o lună de zile avem o creştere a numărului de poliţe emise cu peste sută la sută.
Cei care nu îşi reînnoiesc asigurarea şi sunt prinşi în trafic de poliţiştii de la Rutieră vor plăti amenzi usturătoare.
Adrian Obreja, reporter Observator: Vorbim despre sume cuprinse între o mie și două mii de lei. În plus, poate fi reținut certificatul de înmatriculare dar și numerele de înmatriculare ale mașinilor.
Ce se întâmplă cu polițele RCA City Insurance în caz de accident
Raluca Pojoga, broker asigurări: De mâine, cine este implicat într-un accident și este vinovat de accident, și are polița la City, este bun de plată. Nu îl despăgubește societatea pentru absolut nicio daună.
Din cele 500.000 de maşini cu poliţe de la City Insurance, 100.000 aparţin unor instituţii publice. În Galaţi, inspectorii de la Protecţia Consumatorului vor lăsa maşinile de serviciu în parcare de mâine.
Horia Constantinescu, șef ANPC: Nu este o situaţie dramatică. Ne vom asigura că vor desfăşura acţiuni de control pe lângă sediu nedeplasându-se pe distanţe foarte mari.
Prețuri duble la asigurările RCA, față de toamna trecută
Dacă vă faceţi o asigurare RCA în aceste zile, aşteptaţi-vă la preţuri duble faţă de anul trecut, dar mai mici decât în toamnă. Preţurile variază însă în funcţie de istoricul de daune al şoferului şi de judeţ.
Ştefan Prigoreanu, director asigurări: Preţurile au scăzut un pic în ultima perioadă şi cei care şi-au cumpărat în ultimele săptămâni au cumpărat la un preţ mai bun decât cei care şi-au reînnoit acum trei-patru luni de zile.
Daniel Apostol, AS: Noi am sesizat o tendinţă speculativă inflaţionistă în toamna anului trecut, imediat după ce am retras autorizaţia asigurătorului City, această tentativă de speculă s-a estompat.
Dacă deţineţi o poliţă de la City Insurance care ar fi trebuit să fie valabilă până în luna septembrie, de exemplu, pentru lunile rămase puteţi solicita rambursarea banilor. Toate informaţiile le găsiţi pe site-ul Fondului de Garantare, informeaza observator