Un bărbat din Botoșani, care a dat cu mașina peste un om, provocând moartea acestuia, a fost condamnat, miercuri, definitiv, de judecători la șaptea ani și jumătate de închisoare, după ce inițial primise 19 ani de pușcărie. Curtea de Apel Suceava l-a condamnat pe Vasile Gologan, de 45 de ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, tâlhărie calificată, conducere sub influența alcoolului și părăsirea locului accidentului.
În noaptea de 22 spre 23 august 2017, în jurul orei 04.00, botoșăneanul Vasile Gologan o oprit o mașină, l-a agresat pe șofer și l-a dat jos de la volan, după care a urcat la volan și în parcarea din faţa fostului cinematograf „Luceafărul” a dat cu mașina peste Iulian Balan, care a decedat.
După impact, bărbatul şi-a continuat deplasarea, refuzând să oprească la semnalele poliţiei, până când a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi s-a oprit într-o bordură. În urma analizei toxicologice a probelor de sânge, s-a constatat că șoferul avea o alcoolemie de 1,10 g‰ la proba I, respectiv 0,95 g‰ la proba II.
Inițial, botoșăneanul a fost acuzat de omor calificat și condamnat la 19 ani de închisoare, în baza unei sentințe date, în luna aprilie a anului trecut, de Tribunalul Botoșani.
Decizia a fost contestată, iar miercuri judecătorii din Suceava au decis să schimbe încadrarea juridică a faptei, din omor calificat în ucidere din culpă, reducând în mod suprinzător pedeapsa pentru Vasile Gologan, la doar șapte ani și șase luni de închisoare.
Soluția pe scurt:
Desfiinţează în parte sentinţa penală mai sus menţionată şi în rejudecare: Înlătură din sentinţa penală aplicarea art. 38 alin. 1 şi art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal, art. 45 alin. 5 Cod penal, precum şi dispoziţiile prin care a fost condamnat la pedeapsa de 15 ani închisoare şi s-au aplicat inculpatului pedepse complementare şi accesorii pe lângă pedeapsa principală stabilită în sarcina sa vizând infracţiunea de omor, prev. de art. 188 alin. 1 Cod penal. Constată că prin încheierea de şedinţă din data de 26.04.2022, în temeiul art. 386 alin. 1 Cod procedură penală, curtea a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului Gologan Vasile din infracţiunea de omor, prev. de art. 188 alin. 1 Cod penal, în cea de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. 1,2 Cod penal. Condamnă pe inculpatul Gologan Vasile la pedeapsa de 4 (patru) ani şi 6 (şase) luni închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, ca pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. 1,2 Cod penal. Aplică inculpatului, relativ la infracţiunea de ucidere din culpă, pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal. Condamnă pe inculpatul Gologan Vasile la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare (în loc de 5 ani închisoare) şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, prev. de art. 233, art. 234 alin. 1 lit. d şi e Cod penal. Condamnă pe inculpatul Gologan Vasile la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare (în loc de 4 ani închisoare) pentru săvârşirea infracţiunii de părăsire a locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, prev. de art. 338 alin. 1 Cod penal. Condamnă pe inculpatul Gologan Vasile la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare (în loc de 3 ani închisoare) pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal.
În baza art. 38 alin. 1 Cod penal şi art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 4 (patru) ani şi 6 (şase) luni închisoare, la care adaugă 3 (trei) ani închisoare, reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse (9 ani închisoare), urmând ca acesta să execute în total 7 (şapte) ani şi 6 (şase) luni închisoare.
Pedeapsă de executat pentru inculpatul Gologan Vasile: 7 (şapte) ani şi 6 (şase) luni închisoare, în regim privativ de libertate. În baza art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal pe o durată de 3 (trei) ani, ce se va executa în condiţiile prevăzute de art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal.
În baza art. 45 alin. 5 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, în condiţiile art. 65 alin. 1 şi 3 Cod penal, respectiv de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale de 5 (cinci) ani şi 10 (zece) luni închisoare aplicate acestuia pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi tâlhărie calificată. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare prezentei decizii. În baza art. 422 Cod procedură penală coroborat cu art. 72 alin. 1 Cod penal, deduce în continuare, din pedeapsa aplicată inculpatului Gologan Vasile, durata arestului la domiciliu de la data de 27.04.2021 la zi. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare din apel, avansate de stat, rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată azi 11.05.2022, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor, a persoanei vătămate şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 Cod procedură penală.
Document: Hotarâre 522/2022 11.05.2022