Un bărbat, în vârstă de 41 de ani, din municipiul Botoșani a fost reținut, luni, de polițiștii din județul Mehedinți după ce a fost prins de două ori băut la volan în aceeași zi. Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Mehedinți, polițistii din Vânju-Mare au depistat, duminică, în trafic, un bărbat, de 41 de ani, din municipiul Botoșani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Republicii după ce a consumat băuturi alcoolice.
Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat o valoare de 1.51 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, botoșăneanul a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei, însă a refuzat recoltarea.
În aceeași zi, la ora 15.40, botoșăneanul de 41 de ani a fost depistat, din nou, de polițiștii din cadrul Poliției Oraș Vânju-Mare în timp ce conducea autoturismul pe strada Republicii, având exercitarea dreptului de a conduce suspendată, iar, în urma testării cu etilotestul, a rezultat o alcoolemie de 1.06 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru a i se recolta mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. Față de șofer s-a luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vânju Mare cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.
„În cauză, cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”, arată sursa citată.