Cele două școli speciale aflate în subordinea Consiliului Județean, „Sfântul Stelian” și „Ion Pillat” Dorohoi, beneficiază de investiții printr-un proiect transfrontalier România-Ucraina, în valoare de peste un sfert de milion de euro, anunță președintele Consiliului Județean, Doina Federovici.
Potrivit sursei citate, din suma nerambursabilă atrasă, 154.442 de euro reprezintă contravaloarea investițiilor ce vor fi realizate în cele două școli botoșănene. Pe lângă finanțarea nerambursabilă, Consiliul Județean vine și cu un aport propriu de peste 40.000 de euro.
Astfel, Școala Profesională Specială „Sfântul Stelian” va beneficia de cabinete de fizioterapie, logopedie și ateliere de croitorie moderne, utilate la standardele actuale.
”La Școala Profesională Specială „Ion Pillat” a fost realizat deja un teren de sport multifuncțional cu o suprafață de joc, 20×40 de metri, realizată din gazon sintetic și care permite practicarea handbalului și a minifotbalului. De asemenea, terenul este dotat cu o instalație de iluminat, astfel încât să poată fi utilizat și seara. Niciun efort nu este prea mare pentru a le asigura mediul propice dezvoltării copiilor cu nevoi speciale. Trebuie să fim lângă ei și lângă familiile lor și să-i ajutăm cu ceea ce putem”, a afirmat Doina Federovici.
Stadiul proiectului a fost analizat în cadrul unei conferințe comune la care au participat Dorin Birta, vicepreședintele Consiliului Județean, Cristian Nistor, administrator public al județului, echipa de proiect a Consiliului Județean Botoșani și reprezentanții părții ucrainene conduși de Olena Badiuk, vicepreședinte Consiliul Local Hliboca. Din partea Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Suceava a fost prezent Cezar Grozavu, director executiv.