Profesorii își pot înscrie elevii în Competiția Națională Eroii Internetului până pe 20 mai, iar dacă se înscriu la trainingul gratuit, pot câștiga un laptop

Toți elevii claselor 0-VIII, în echipe formate din maximum 7 membri plus un profesor coordonator care poate fi și de la liceu, pot participa la Competiția Națională Eroii Internetului, iar la cererea mai multor profesori, Asociația Adfaber a prelungit perioada de înscrieri în până pe 20 mai, anunță organizația într-un comunicat de presă. La acest concurs membrii echipelor pot fi din diferite clase și ani de studiu, scrie edupedu.ro.

Calendarul înscrierilor a fost extins și în perioada de depunere a proiectelor pentru competiție, astfel că profesorii își pot forma echipe de elevi și le pot înscrie până pe 20 mai. Aceasta este și data-limită până când profesorii pot depune proiectele echipelor de elevi din competiție.

“Programul Eroii Internetului este o mână de ajutor pentru părinți și profesori. Este resursa de care au nevoie toți cei care îi pot susține pe copii, atunci când aceștia pășesc în lumea smartphone-urilor și a tehnologiei, pentru ca ei să aibă o interacțiune cât mai sigură cu online-ul”, a spus fondatorul Adfaber Alin Chiriac.

Prin ideile lor creative, elevii vor construi o campanie de conștientizare despre siguranța online, pe baza informațiilor din programa Eroii Internetului.

Ce este Competiția Națională Eroii Internetului

Competiția Eroii Internetului face parte din programul cu același nume, dezvoltat de către Google.org și implementat în România de Adfaber. Elevii înscriși în competiție au oportunitatea să își consolideze, prin joacă, noțiunile pe care le-au discutat profesorii cu ei legate de siguranța în online.

În competiție pot participa elevi din școlile de stat din toată țara, după ce profesorii discută cu ei la clasă noțiunile de siguranță online din programa Eroii Internetului. Mai exact, după ce profesorii completează trainingul gratuit și primesc diploma pentru participare, ei discută programa cu elevii și, apoi, cei dornici pot forma echipe cu care să se înscrie în competiție.

Doar profesorii care au participat la training pot înscrie elevi în competiție, iar elevii și părinții le pot propune profesorilor să îi înscrie.

Programul Eroii Internetului pune la dispoziția profesorilor și părinților informațiile de care au nevoie pentru a-i îndruma pe cei mici să navigheze sigur și inteligent în spațiul online. Noutatea din acest an este că și profesorii de liceu pot participa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *