Luni, începând cu ora 11.00, în clădirea Palatului Administrativ din Botoșani, în sala “Nicolae Iorga” se va desfășura o acțiune festivă prin care va fi evidențiată semnificația Zilei Europei, sărbătorită în data de 9 Mai.
Despre importanța momentului istoric 9 Mai 1950, premise şi aspecte mai mult sau mai puţin cunoscute va vorbi Răzvan Ciobanu, muzeograf în cadrul Secției Istorie-Arheologie a Muzeului Județean de Istorie Botoșani, informează printr-un comunicat Cancelaria prefectului.
Totodată, în contextul declarării, de către Uniunea Europeană, a anului 2022 ca “An European al Tineretului”, profesori și elevi din cadrul unor unități școlare din județ vor împărtăși experiența valoroasă pe care au dobândit-o pe perioada implementării unor proiecte europene finanțate prin programe adresate școlii.
Acțiunea se va încheia cu prezentarea activității pe care Asociația pentru Protecția Consumatorilor Botoșani a avut-o în cadrul Programului “Promotorii voluntariatului”, derulat în parteneriat cu Secretariatul General al Guvernului.
Evenimentul va fi completat printr-o expoziție de fotografii, realizate de jurnaliștii Cătălin Onofrei și Cristian Lupașcu, în România și în Ucraina. Expoziția intitulată ”Exod de vise ruinate – drumul spre libertate” poate fi vizitată până pe 31 mai 2022.