FOTO Distincție pentru un caporal din cadrul unității militare din Botoșani, rănit în misiune. „Dă Doamne să nu mor!”

Distincție oferită de șeful Statului major al Forțelor Terestre  unui caporal din cadrul unității militare din Botoșani, în semn recunoaștere a sacrificiului personal. Acesta a fost rănit în timp ce se afla în misiune în Afganistan. Pe 23 aprilie 2022, cu ocazia Zilei Forțelor Terestre”, șeful Statului major al Forțelor Terestre i-a acordat lui Andrei Lineschi „Emblema de Onoare a Forțelor Terestre”. Distincția i-a fost înmânată în fața colectivului unității.

„Dă Doamne să nu mor!”, acestea sunt cuvintele caporalului clasa a III-a Andrei Lineschi în timp ce își făcea autoevaluarea pentru a identifica leziunile suferite în urma atacului cu VBIED.

În data de 20 septembrie 2015 în timpul executării unei misiuni în Teatrul de Operații Afganistan, 3 militari din Batalionul 811 Infanterie au fost răniți într-un atac sinucigaș cu o mașină capcană. Dintre cei trei militari făcea parte și caporalul clasa a III-a Lineschi Andrei. În urma atacului a pierdut un rinichi, suferind mai multe fracturi la nivelul corpului și leziuni la nivelul abdomenului.

Au trecut aproape 7 ani de atunci și în viața lui au apărut multe schimbări. S-a căsătorit cu persoana care i-a fost alături în perioada de recuperare și i-a dăruit o minune de fată pe nume Agnes-Andreea, frumoasă ca și cea care i-a dat viață. Nu ar fi reușit să treacă peste acest moment fără puterea lui Dumnezeu, reacția camarazilor și familiei, care l-au ajutat să devină omul de astăzi.

„Din 2020, Andrei este artileristul nostru și s-a integrat repede în colectivul Batalionului 335 Artilerie „Alexandru cel Bun”. Acum își desfășoară activitatea în compartimentul Personal, alături de „echipa cu care ar merge până la capătul lumii și înapoi, de două ori” după cum afirmă el”, se precizează într-o informare transmisă de Batalionul 335 Artilerie.

Militarul a fost recompensat de-a lungul carierei cu următoarele distincții: insigna „Participant la misiuni în străinătate” în anul 2013, Titlul Onorific „Militar Veteran” în anul 2015,  Medalia Națională „Serviciul Credincios” clasa a III-a în anul 2016, Emblema de merit „În slujba păcii” clasa a III-a în anul 2016, Titlul de Veteran în teatrele de operații în anul 2021.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *