Finanțatorul FC Botoșani, după 2-3 cu Dinamo: „Nu l-am crezut pe Croitoru, m-am gândit că-l copiază pe Dan Petrescu”

Foto Digi sport

Valeriu Iftime, finanțatorul moldovenilor, a declarat la final că a fost surprins de evoluția „câinilor”.

”Marius mi-a spus că avem meci greu cu Dinamo, eu am zis că se ia după Dan Petrescu (n.r. – Petrescu obișnuiește să-și laude exagerat adversarii înainte de meciuri), dar avea dreptate. Dinamo e o echipă bună. Ne-a bătut o echipă care a meritat să câștige. Când îți dă gol în 10 oameni, degeaba spun eu că a greșit Mailat sau Pap… Înseamnă că au meritat să câștige.

Echipa e un cumul de valori și de defecte. Sunt dezamăgit în seara asta, dar vreau să fac mai multe începând cu sezonul viitor, să văd ce soluții găsesc împreună cu Marius Croitoru”, a declarat Iftime în emisiunea „Digi Sport Special”.

„Nu mă așteptam să pierdem, însa asta e. Am pierdut aici cu FC Argeș, ne-am pus în cap orașul, și azi tot la fel. Nu putem trata așa astfel de meciuri, dar ne revenim până mâine. Guardiola ce ar putea să mai facă după meciul de miercuri?”, a mai spus Iftime.

Am pierdut o șansă imensă de a fi la mâna noastră pentru a termina pe primele două locuri play-out-ul. Am pierdut, nu suntem cei mai buni din lume, e o stare de tristețe și de deznădejde, pe care Botoșani a mai trăit-o, a adaugat Valeriu Iftime, finanțator FC Botoșani, scrie gsp.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *