124 de botoșăneni sunt voluntari în cadrul proiectului „Salvator din pasiune”. Astăzi se împlinesc șase ani de când Departamentul pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, a lansat semenilor provocarea de a deveni voluntari în cadrul inspectoratelor județene, prin intermediul acestui proiect, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.
Demersul a urmărit beneficiile activităţilor de voluntariat, ca expresie a implicării, solidarităţii şi responsabilităţii civice în sprijinul acordat comunităților pe timpul situațiilor de urgență, dar și pentru prevenirea acestora.
Voluntarii au parcurs, atât cursuri introductive privind structura, misiunile și atribuțiile Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, cât și etape de pregătire specifice pentru însușirea noțiunilor de prim ajutor, descarcerare și operațiuni de salvare. 11 dintre ei au absolvit și cursul de prim ajutor calificat – modulul I.
La Botoșani, aceștia au fost implicați în activități precum: promovarea campaniilor de conștientizare a populației prin distribuirea unor materiale informative; participarea la activități de instruire și informare preventivă a cetățenilor; participarea la campania de informare, conștientizare și responsabilizare a adulților „Un cămin sigur pentru copilul tău” ; participarea la evenimente festive, organizate cu prilejul sărbătoririi Zilei Armei;
– participarea la misiunile de sprijin a refugiaților din Ucraina.
Proiectul „Salvator din pasiune” este structurat în trei etape ce presupun recrutarea şi înscrierea candidaţilor, analizarea dosarelor și încheierea contractelor de voluntariat. Condiții necesare înscrierii:
• vârsta cuprinsă între 16 și 65 de ani;
• apt din punct de vedere medical;
• să nu fi fost condamnat pentru săvârșirea unor infracțiuni, cu intenție;
• să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență.
Dosarul candidatului trebuie să conţină:
• cererea de înscriere;
• certificatul de cazier judiciar (pentru persoanele care au vârsta de peste 18 ani);
• copie de pe actul de identitate;
• avizul psihologic;
• actul doveditor al ultimelor studii absolvite sau în curs de desfăşurare, adeverinţa medicală şi acordul părinţilor/tutorelui legal, pentru persoanele care au vârsta sub 18 ani.
Detalii regulament: Detalii suplimentare pot fi obţinute accesând site-ul IGSU, la următorul link https://www.igsu.ro/Resources/Campanii/OIGvoluntari_merged.pdf.