Terenul de la Serviciul Județean de Ambulanță Botoșani va trece în patrimoniul Ministerului Sănătății. Președintele CJ: Acolo nu se putea interveni, pentru că bunul respectiv nu aparține unității

Terenul unde fucționează Serviciul Județean de Ambulanță Botoșani va trece în patrimoniul Ministerului Sănătății. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, care a declarat că încă de anul trecut s-au făcut demersuri în acest sens.

Acest teren nu figura în acte la nicio instituție publică, motiv pentru care nu se putea interveni pentru lucrări de modernizare. Deoarece situația trena de mult timp, fără a i se găsi o rezolvare, am început discuția anul trecut și ne-am implicat și am inițiat mai multe ședințe în acest sens. În urma discuțiilor, am identificat o soluție, în sensul în care SJA a demarat procedura de intabulare a terenului și introducerea acestuia în patrimoniul Ministerului Sănătății”, a precizat Doina Federovici.

Documentația a fost depusă la Ministerul Sănătății și urmează emiterea Hotărârii de Guvern. Este vorba de un teren de peste 5000 mp, zece corpuri de clădiri plus garajele care aparțin Serviciului Județean de Ambulanța Botoșani.

Hotărârea de Guvern va fi emisă în cel mai scurt timp, astfel încât în urma rectificării bugetare să putem să primim și sumele aferente pentru realizarea obiectivului de investiții, pentru că nu se poate interveni cu o lucrare acolo unde bunul respectiv nu aparține unității”, a adăugat Doina Federovici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *