Recensământ 2022. Ce români vor fi amendaţi cu 3.000 de lei după 15 mai dacă nu completează datele

Recensământul 2022 a început cu stângul. Etapa de autorecenzare, pe care fiecare român o putea face online sau la centre special deschise în acest sens, nu a avut mare succes. Recensământul online poate fi realizat până la 15 mai, data limită de completare a formularelor. Românii au obligaţia să completeze datele pentru Recensământ 2022, însă autorecenzarea în sine nu este obligatorie. După 15 mai însă se poate ajunge la amenzi, scrie Observatornews.ro.

Recensământul Populației și Locuințelor din România se referă la populația rezidentă care trăiește pe teritoriul țării noastre şi oferă statistici despre structura demografică și socio-economică a populației, gospodării, fond locativ, condiții de locuit și clădirile în care sunt situate locuințele. Datele obținute sunt folosite pentru politici publice naționale și locale, cum este în cazul alegerilor, de exemplu, dar şi în activități administrative sau de cercetare.

Până acum două săptămâni, statistica arăta că doar 2 din 10 români se autorecenzaseră, la mai bine de o lună de la inceputul recensământului populaţiei şi locuinţelor. Asta deş procesul se desfăşoară exclusiv online, iar statul oferă şi o zi liberă pentru cei care completează formularele până pe 15 mai.

Autorecenzarea în sine nu este obligatorie, însă este una dintre cele două metode (alături de recenzarea prin interviu față în față) prin care se poate îndeplini obligația de cetățenilor de a răspunde la recensământ.

În schimb, recensământul este o datorie cetățenească și este în beneficiul tuturor. Prin urmare, refuzul de a oferi informații sau furnizarea de date incomplete sau eronate în cadrul procesului de recenzare constituie contravenții care pot fi sancționate cu amendă între 1.000 și 3.000 lei.

Recensământul se poate face şi prin interviu cu un recenzor între 16 mai și 17 iulie 2022. De asemenea pot fi amedanţi şi care refuză să răspundă la anumite întrebări.

„Oferirea de răspunsuri false periclitează exactitatea datelor statistice și implicit contribuția celorlalți cetățeni de bună-credință. Lipsa disponibilității de a coopera reprezintă o contravenție și poate fi amendată conform legii. Dacă ne dorim politici de care să beneficieze comunitatea noastră, atunci și noi trebuie să oferim informații reale și complete”, informează siteul recensamantromania.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *