Un bărbat din Botoșani este acuzat de ultraj judiciar, după ce a amenințat cu moartea un avocat chiar în sala de judecată. Botoșăneanul se afla în fața instanței în urma unor violențe în familie, pentru care soția a cerut ordin de protecție. În momentul în care era audiat de judecători, individul a adresat o serie de amenințări, printre care și amenințarea cu moartea, la adresa avocatului soției sale.
În momentul respectiv, procurorul de caz, care se afla în sală, s-a autosesizat și a deschis o acțiune penală împotriva lui F. C., sub acuzația de ultraj judiciar. Dosarul se află pe masa magistraților Judecătoriei Botoșani.
Ultrajul judiciar reprezintă o infracțiune împotriva înfăptuirii justiției și este acțiune de „ameninţare, lovire sau alte violenţe, vătămare corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul, săvârşite împotriva unui judecător sau procuror aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu jumătate. Avocații sunt, de asemenea, asimliați personalului care participă la înfăptuirea justiției.