Un fost director al Teatrului Vasilache s-a stins din viață. Este vorba despre Viorica Weber, fost director între anii 1968-1971 şi actrița generației de aur a Teatrului „Vasilache”, care şi-a dedicat întreaga viaţă copiilor.
Aceasta s-a stins din viaţă la vârsta de 90 de ani. Viorica Weber, soţia lui Max Weber, fondatorul Teatrului „Vasilache” a jucat atât pe scena Teatrului „Vasilache” între anii 1953-1971, cât şi pe cea a Teatrului de păpuşi din Braşov.
„Teatrul Vasilache transmite condoleanţe familiei doamnei Viorica Weber, la trecerea acesteia în nefiinţă”, este mesajul Teatrului Vasilache.