Furaje incendiate de nescunoscuţi în timp ce erau transportate

O familie din municipiul Dorohoi a fost la un pas să rămână fără furajele pe care le transporta la domiciliu cu ajutorul unui cărucior, după ce mai mulţi tineri le-au incendiat. Întâmplarea mai puţin obişnuită a avut loc miercuri seară, pe strada Ştefan Airinei. Soţii Neculai şi Maria B. au observat că furajele pe care le transportau ardeau şi, speriaţi, au solicitat sprijinul pompierilor. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a fost sesizat despre producerea incendiului puţin după ora 21.00. Spre locul indicat s-a deplasat un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi, cu o autospecială cu apă şi spumă. Incendiul a fost stins în mai puţin de 10 minute. Flăcările au distrus 100 de kg de coceni de porumb, pagubele fiind estimate la 50 lei. Cazul a fost preluat de lucrătorii Poliţiei Municipiului Dorohoi în vederea identificării autorilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *