Panică într-un bloc de pe strada Aleea Calugareni din municipiul Botoșani după ce, într-un apartament situat la etajul 2, a izbucnit un incendiu. În momentul producerii evenimentului, în interior se aflau cele două fiice ale proprietarului, de 18 respectiv 11 ani.
Cea mai mică dintre ele a observat fumul și a dat alarma, după care au ieșit din apartament, a declarat Dorina Lupu, Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani.
”La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani. La sosirea forțelor de intervenție, ardeau cu flacără bunurile din interiorul bucătăriei, existând pericolul de propagare a flăcărilor la întreaga locuință. Un fum dens ieșea atât pe geamul apartamentului, cât și pe casa scării”, a precizat Dorina Lupu.
Concomitent cu acțiunea de stingere s-a acționat pentru evacuarea persoanelor de la etajele superioare, dar și pentru aerisirea spațiului. În total, au fost evacuate de către pompieri patru persoane, trei bărbați și o femeie. Alți cinci locatari s-au autoevacuat. Incendiul este lichidat. Cauza probabilă de producere a fost stabilită ca fiind scurtcircuit.