Jandarmii botoșăneni au prezentat, marți, un bilanț al activității în primul trimestru al anului în curs în cadrul ședinței Autorității Teritoriale de Ordine Publică Botoșani.
Potrivit unui comunicat transmis de IJJ Botoșani, în perioada menționată, jandarmii au organizat și desfășurat 27 de misiuni de asigurare a ordinii și siguranței publice la manifestările cu participare numeroasă, 1125 de misiuni de menținere a ordinii publice în sistem integrat, 282 de patrule auto de intervenție, 75 de misiuni în cooperare cu alte instituții, precum și 66 de misiuni în cooperare cu celelalte instituții implicate în gestionarea traficului în Punctele de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut și Stânca.
În ceea ce privește paza și protecţia instituțională, efectivele inspectoratului au executat 1827 de misiuni la cele 18 obiective din responsabilitate, au asigurat paza și protecţia a 13 transporturi speciale și de valori și au efectuat un număr semnificativ de misiuni de pază a corespondenței clasificate în cooperare cu lucrătorii Serviciului Român de Informații – Direcția Regională de Informații Nord, mai precizează sursa citata.
Concomitent cu acestea, jandarmii au asigurat ordinea interioară necesară desfășurării în condiții de normalitate a activităților la 17 săli din cadrul instanțelor de judecată. Un obiectiv prioritar în această perioadă a fost siguranța elevilor în zona celor nouă instituții de învățământ preuniversitar din competenţă, 431 de jandarmi făcând parte din cele 210 patrule care au acționat în acest sens.
Nu au fost omise nici misiunile pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale în domeniul silvic/piscicol/cinegetic, precum și cele pentru combaterea comerțului ilegal cu produse accizabile în piețele agroalimentare. Misiunile executate în primul trimestru s-au concretizat în constatarea a 35 de infracțiuni, din care 17 în cooperare cu polițiștii botoșăneni, pe timpul misiunilor în sistem integrat.
Pe linie contravențională, au fost aplicate 977 de sancțiuni în mediul urban și rural, însumând amenzi în valoare de aproximativ 273.000 de lei.
”În perioada următoare, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani își va concentra efortul atât în vederea gestionării și executării în bune condiții a misiunilor de asigurare a ordinii și siguranței la adunările publice și a misiunilor în sistem integrat, în cooperare cu Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani, cât și în ceea ce privește eficientizarea pazei și protecției obiectivelor din competență, acționând în sprijinul cetățenilor și a instituțiilor partenere”, se mai arată în documentul IJJ Botoșani.