Mai multe garaje pentru autoturisme amplasate pe Aleea Crizantemelor din municipiul Botoșani au fost demolate. Garajele, care erau ridicate pe terenul de la fosta Școală 4 din Botoșani, au fost demolate după ce terenul și școala au fost retrocedate către Fundația Caritatea, o organizație a evreilor din România, iar apoi au fost revândute.
Fosta Școală 4 se află acum în proprietatea a doi soți, care vor să construiască acolo un hotel. Garajele din spatele școlii, care erau construite din metal, au fost dezafectate, iar pe acel loc va fi amenajată parcarea viitorului hotel.
Până acum, deținătorii garajelor au avut contracte de închiriere a spațiilor, însă, după expirarea documentelor, proprietarul terenului nu a mai acceptat prelungirea și a decis demolarea construcțiilor provizorii.
Măsura a generat îmbunătățirea esteticii zonei, însă va produce și o decongestionare a traficului pe rutier.