Un bărbat de 52 de ani, din comuna Curtești, a fost găsit mort într-o anexă în care locuia. Descoperirea șocantă a fost făcută joi dimineață, chiar de soția acestuia.
Femeia l-a găsit în anexa făcută pe un teren unde aceștia urmau să își construiască o casă. La fața locului au fost chemate cadrele medicale, dar din păcate botoșăneanul nu a mai putut fi salvat. El era cunoscut ca fiind consumator de băuturi alcoolice.
Trupul neînsuflețit a fost ridicat pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzei morții. Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz pentru „ucidere din culpă”.