Veste bună pentru bugetari. Când ajung tichetele de vacanță

Tichetele de vacanță, cunoscute și ca vouchere de vacanță, sunt oferite ca recompensă pentru munca depusă, pe lângă salariu, la fel ca tichetele de masă. Acest beneficiu este foarte util deoarece oferă posibilitatea unei vacanțe cu cheltuieli ceva mai mici pentru cazare sau transport.

Astfel, anul acesta, tichetele de vacanță ar trebui să ajungă la bugetari până pe 1 iunie, a declarat ministrul Turismului, Constantin Daniel Cadariu. Potrivit acestuia, și firmele private pot da tichete de vacanță și nu sunt limitate la suma de 1.450 de lei, ci pot merge până la 6 salarii minim pe economie.

Guvernul a adoptat în decembrie Ordonanța de Urgență care a stat la baza întocmirii bugetelor instituțiilor pentru a-și putea „prinde” sumele necesare.

„Nu e mai puțin adevărat că, fiind atât de multe instituții, aproape toate au trebuit să facă achiziții publice la început de an. Din evidența de săptămâna trecută reiese că aproximativ 97 de milioane de lei au ajuns în conturile beneficiarilor.

E o sumă modică față de totalul care ar fi trebui să ajungă. Pe de altă parte, pentru această perioadă – mă refer la minivacanța din 1 Mai – există și acele tichete nefolosite din anii 2019 și 2020 care pot fi folosite oricum doar până la finele lunii iunie și atunci e un sprijin suplimentar”, a declarat Cadariu.

Întrebat dacă tichetele de vacanță ajung la beneficiari până pe 1 iunie, Constantin Daniel Cadariu a răspuns: „Așa ar trebui. (…) Sper ca cei care conduc instituțiile să o facă cât mai repede”., informeaza antena 3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *