Hidrologii au emis o alertă Cod Galben și una Cod Portocaliu de inundații pentru mai multe județe, inclusiv pentru Botoșani. Sunt așteptate scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare. Astfel, în intervalul 28 aprilie, ora 12.00- 29 aprilie, ora 18.00 este o alertă hidrologică Cod Galben pentru Jijia și Bașeu.
De pe 28 aprilie, de la ora 18.00 până pe 29 aprilie, la ora 12.00, este sub Cod Portocaliu Jijia.
Codul Galben este valabil în intervalul 28.04.2022 ora 12:00 – 29.04.2022 ora 18:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Lăpuş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Maramureș), Someșul Mare (judeţul Bistrița Năsăud), Someșul Mic – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Cluj şi Bihor), Someş – afluenţii mici aferenţi sectorului aval S.H. Dej (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare), Crasna – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Sălaj şi Satu Mare), Crişul Repede – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Cluj şi Bihor), Crişul Negru – bazin amonte S.H. Beiuş şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Beiuş (judeţele: Bihor şi Arad), Crişul Alb – bazin amonte S.H. Gurahonţ şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Gurahonţ (judeţele: Hunedoara şi Arad), Mureş – bazin amonte S.H. Glodeni şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Glodeni – amonte S.H. Luduş (judeţele: Harghita, Mureş şi Bistriţa Năsăud), Arieş – bazin amonte S.H. Câmpeni şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Câmpeni (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Arieş – amonte confluenţă cu râul Târnava (judeţele: Cluj şi Alba), Târnava Mică – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Harghita, Mureş şi Alba), Târnava Mare – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Harghita, Mureş, Braşov, Sibiu şi Alba), Mureş – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Târnava (judeţele: Alba, Sibiu, Hunedoara şi Arad), Bega – bazin amonte S.H. Făget şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Făget – amonte S.H. Balinţ (judeţul Timiş), Bistra (judeţul Caraş Severin), Pogăniş – bazin amonte Ac. Cadar Duboz (judeţul Caraş Severin), Jiu – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadu – amonte S.H. Rovinari, Gilort – bazin superior (judeţul Gorj), Olt – bazin amonte S.H. Micfalău şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Micfalău – amonte Ac. Ioneşti (judeţele: Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea şi Argeş), Olteţ – bazin superior (judeţele: Gorj şi Vâlcea), Argeş – bazin superior, Dâmboviţa – bazin superior (judeţele: Argeş şi Dâmboviţa), Ialomiţa – bazin superior (judeţul Dâmboviţa), Prahova – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Prahova şi Ialomiţa), Buzău – bazin amonte Ac. Siriu şi afluenţii aferenţi sectorului aval Ac. Siriu – amonte S.H. Baniţa (judeţele: Covasna, Braşov, Prahova şi Buzău), Rm.Sărat – bazin superior (judeţele: Buzău şi Vrancea), Putna – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Vrancea), Trotuş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Harghita, Neamţ, Covasna şi Bacău), Bistriţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Suceava, Neamţ şi Harghita), Moldova – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Suceava şi Neamţ), Suceava – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Suceava), Siret – afluenţii mici aferenţi sectorului aval S.H. Huţani (judeţele: Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Bacău, Vrancea şi Galaţi), Bârlad (judeţele: Iaşi, Neamţ, Vaslui, Bacău, Vrancea şi Galaţi), Jijia (judeţele: Botoşani şi Iaşi), Başeu (judeţul Botoşani), Prut – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Drânceni (judeţele: Vaslui şi Galaţi).
Codul Portocaliu este valabil în intervalul 28.04.2022 ora 18:00 – 29.04.2022 ora 12:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Jijia – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Botoşani şi Iaşi), Bârlad – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Iaşi, Neamţ, Vaslui, Bacău, Vrancea şi Galaţi). Se ridică începând cu data de 28.04.2022 ora 12:00 Atenţionarea Hidrologică din celelalte bazine hidrografice avertizate anterior.