Ministrul Muncii îi avertizează pe românii care acceptă să fie plătiţi cu salariul minim pe economie în acte şi cu diferenţa în plic. Botoșăneanul Marius Budăi spune că aceştia vor avea de suferit în momentul în care vor ieşi la pensie.
Ministrul Muncii, avertisment pentru români. Marius Budăi îi îndeamnă pe românii plătiţi cu salariul minim pe economie să nu mai accepte să fie plătiţi cu bani la negru, deoarece vor primi o pensie minimă. Marius Budăi a recunoscut că există diferenţe de salarizare de la privat la stat şi a declarat că încearcă să rezolve această situaţie astfel încât să se creeze un echilibru.
„Pentru bugetari le spun că am dat o majorare care s-a dat în primele luni ale anului şi, la fel ca şi la pensii, sunt în atenţia noastră, dar să nu uităm şi de diferențele de salarizare de la privat la stat şi să creăm totuși un echilibru. De altfel, legea salarizării a fost cuprinsă în PNRR”, a declarat Budăi la Antena 3.
Ministrul a făcut un apel la români să nu mai accepte să primească salariul minim în acte şi diferenţa în mână deoarece vor avea de suferit când vor ieşi la pensie.
„La privat aş face un apel. Eu Marius Budăi am convingerea că din cei 1.6 milioane de salariați cu salariu minim, nu toți au venituri la nivelul salariului minim.
Mulţi dintre ei acceptă să ia 2 lei pe hârtie şi 5 lei în mână. Se va întoarce împotriva lor în momentul în care vor ajunge la pensie. Vor vedea că acea contribuție pentru pensie s-a plătit la cei doi lei nu la 5 lei.
Cum vin şi acum şi se plâng că au lucrat 20-30 de ani şi au pensia minimă. Şi când te uiți în carnetul lor de muncă fie că au fost obligați de mediul privat să lucreze cu 3 ore, 4 ore sau în cel mai bun caz cu 8 ore la salariul minim.
Dacă se vor ancora în această situaţie şi vor rămâne în această situaţie vor rămâne cu pensia minimă şi nu putem face nimic aici. Dacă merg inspectorii de muncă în control ăsta este salariul. Fac un apel al mediul privat să se aplece cu mare atenție asupra resursei umane pentru că noi deja suntem într-un deficit foarte mare de forță de muncă şi mai ales de forță de muncă calificată”, a mai spus ministrul, potrivit RomaniaTV
Pai faceti legi drastice pentru patron ca sa fie corecti!daca ei sunt mana in mana cu statul,ca sa nu plateasca impozit mai mare ,normal ca sunt angajati pe minim pe economie.daca ati ,,intra,, mai cu corectitudinea in patroni si le ati mai da si amenzi usturatoare ,poate s ar relementa cat de cat situatia.altfel….vorbe goale ,cica ,sa nu accepte salariatul,dar Budai stie cum se capata un loc de muncaaa??.vorbeste aiurea Budăi!!!