Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au emis, luni ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 62 de ani, din comuna Adășeni, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de încălcarea măsurile dispuse prin ordin de protectie, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.
Potrivit sursei citate, la data de 21 aprilie 2022, instanța de judecată a emis un oridin de protecție față de bărbatul de 62 de ani, prin care a fost dispusă evacuarea sa, din locuința comuna cu soția sa, precum și păstrarea unei distanțe de 50 de metri față de aceasta, pentru o perioadă de 6 luni.
”La data de 25 aprilie 2022, bărbatul a revenit la locuința comună, unde ar fi consumat băuturi alcoolice, iar la solicitarea soției de a părăsi domiciliul, acesta ar fi refuzat și ar fi provocat scandal. Polițiștii care s-au deplsat la fața locului, l-au identificat pe bărbat în curtea locuinței, acesta fiind imobilizat și condus la sediul poliției”, a precizat Delia Neniscu.
Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Ipj Botoșani, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.