Accident deosebit de grav, pe DJ 141A, între localitățile Buia și Mihăileni. Şoferul unui autoturism s-a răsturnat pe carosabil. În urma impactului, pasagerul dreapta față, un tânăr care azi ar fi împlinit 17 ani, a murit. Conducătorul auto, în vârstă de 27 de ani și ceilalți doi pasageri care se aflau în autoturism, de 13, respectiv 21 de ani, nu au suferit vătămări corporale. Toți cei implicați sunt din localitatea Buia- Sibiu.
Din verificările făcute de către polițiști rezultă că cel aflat la volan nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Mai mult decât atât, testarea alcoolscopică a șoferului a indicat un rezultat de 1,68 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferului îi vor fi recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În cauză, se efectuează cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului, urmând a fi stabilite cu exactitate cauza și circumstanțele producerii acestui nefericit eveniment.
În zona producerii accidentului se circulă îngreunat.
Sursa: antena3