Condiții de educație la standarde europene, parc fotovoltaic, complex sportiv cu condiții de Liga I. Sunt doar câteva dintre realizările autorităților publice dintr-un mic orășel din județul Botoșani. Populația acestui oraş era în jur de 7.000 de locuitori la ultimul recensământ, însă ambițiile administrației publice au schimbat complet percepția oamenilor despre locul natal.
Lucrările de modernizare în valoare de 3,6 milioane de euro la Liceul „dr. Mihai Ciucă” din Săveni au fost finalizate. Cărțile așteaptă doar deschiderea noului an școlar în condiții cu adevărat europene pentru toți cei care învață în micul orășel.
Modernizarea unui liceu din Săveni a costat 3,6 milioane de euro
Liceul este dotat cu laboratoare de informatică, de fizică, de gastronomie, bibliotecă și săli de conferință. Prin această investiție vor putea să își desfășoare orele în cele mai bune și performante condiții.
Orașul se mândrește și cu un complex sportiv de 1,7 milioane de euro
În plus, autoritățile au accesat și fonduri norvegiene, cu ajutorul cărora au instalat panouri fotovoltaice, pentru a reduce costurile la electricitate.
După calculele făcute de autoritățile locale, facturile s-ar putea reduce chiar cu până la 40%.
Din fonduri europene au montat și 700 de corpuri de iluminat LED și urmează să eficientizeze energetic atât clădiri de interes public, cât şi 24 de ansambluri multifamiliale, cu o investiție de 9 milioane de euro.