Bărbatul suspectat că a comis dubla crimă din satul Poiana din comuna Cristinești și care a fost arestat preventiv pentru omor calificat va mai sta după gratii încă cel puțin 30 de zile. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani au propus, joi, prelungirea mandatului de arestare preventivă emis pe numele lui Adrian Neculai Heciu.
Dosarul a ajuns pe masa judecătorilor de la Tribunalul Botoșani, care se vor pronunța cu privire la prelungirea mandatului de arestare preventivă pe 27 aprilie.
Botoșăneanul de 39 de ani, care este din localitate Ibănești, s-a folosit de fetița de 13 ani (fiica concubinei sale) pentru a-și ascunde vinovăția.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani au dovedit că bărbatul este implicat în moartea celor două femei de 82 şi, respectiv, 53 de ani.
Vă reamintim că două femei din satul Poiana- Cristineşti au fost găsite moarte în gospodărie. Femeia de 82 de ani zăcea în curte tăiată la gât, în timp ce femeia de 53 de ani, care avea şi deficienţe locomotorii, era decedată, tot cu plăgi în jurul gâtului, în casă.