Două eleve din județul Botoșani au obținut rezultate deosebite la Olimpiada Națională de Limba Engleză.
Este vorba de Ioana Popovici, clasa a X-a, elevă la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, care a obținut locul I și Ștefania Horopciuc, clasa a VIII-a, elevă la Școala Gimnazială „Leon Dănăilă” Darabani, care a primit mențiune.
Olimpiada Națională de Limba Engleza a avut loc în perioada 17- 21 aprilie 2022 la Pitești, în județul Argeș. Lotul județului Botoșani a fost format din 10 elevi însoțiți de profesor Diana Apachiței.