O asociaţie din Bucureşti va implementa în Botoşani un proiect care va permite copiilor cu dizabilităţi să beneficieze de tabere gratuite şi de consiliere de specialitate. Acţiunea se va desfăşura, simultan, în alte şase judeţen, printre care Bacău, Iaşi, Prahova, Suceava, Vaslui şi Vrancea.
Finanţarea este de 3,1 milioane de euro şi va fi asigurată din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.
„Sediul acestui proiect va fi în Botoşani şi eu mă bucur că nucleul acestui proiect va fi Botoşaniul. De aici pleacă idei pentru toată regiunea. Vor mai fi şi alte proiecte pentru Regiunea Nord Est cu sediul în Botoşani„, a declarat Daniel Alexandru, unul dintre iniţiatorii proiectului.
Obiectivul proiectului este „sprijinirea integrarii sociale pe termen lung a copiilor, prescolari si elevi, cu dizabilitati si mentinerea acestora in scoala”.
„Dorim sa gasim si sa aplicam solutii educationale alternative specifice si inovatoare care sa fie dublate de eforturi de orientare si consiliere a acestora. Reforma educatiei a impus conceptul de educatie incluziva care presupune necesitatea reexaminarii si extinderii rolului invatamantului obisnuit in a se adapta cerintelor tuturor copiilor, in special a celor cu dizabilitati. Pentru acest grup dezavantajat dorim un sistem educational modern ce presupune existenta unor abordari noi si inovatoare. Dorim o noua abordare a educatiei tinerilor cu dizabilitati care sa fie de calitate. Cerintele educationale diferite impun scolii si societatii crearea si dezvoltarea unor abordari diferentiate a acumularii de cunostinte, creerii de abilitati si in special de atitudine. Toate acestea au drept scop prevenirea si reducerea fenomenului de parasire a scolii„, a declarat managerul de proiect.
Proiectul urmăreşte:
– Imbunatatirea capacitatii sistemului educational de a raspunde preventiv fenomenului de parasire timpurie a scolii a tinerilor, prescolari si elevi, cu dizabilitati prin utilizarea unui cadru care sa abordeze integrat atat dezvoltarea si implementarea unor solutii educationale inovatoare cat si cresterea nivelului de pregatire a personalului implicat in dezvoltarea programelor de prevenire a fenomenului de parasire a scolii in vederea creerii a unui grup national de profesionisti capabili sa implementeze activitati extracuriculare specifice nevoilor acestor tineri;
– Cresterea motivatiei pentru invatare si ramanerea in educatie prin pilotarea si implementarea sistemului de orientare a tinerilor, prescolari si elevi, cu dizabilitati. Se urmareste asistarea acestor tineri prin activitati extracurriculare diversificate de formare a unor deprinderi fundamentale educationale, sociale si economice care sa le faciliteze un parcurs educational si profesional adecvat;
– Sustinerea integrarii sociale prin integrare educationala cu dezvoltarea de parteneriate educatie alternativa-elevi cu dizabilitati-parinti si orientare si consiliere adecvate definirii unui parcurs educational si profesional in concordanta cu nevoile specifice ale tinerilor cu dizabilitati de integrare psiho-comportamentala;
– Promovarea instrumentelor inovatoare de dezvoltare a unui sistem integrat de comunicare, informare, instruire si orientare extrascolara printr-o plartforma e-learning;