Deținuții din Penitenciarul Botoșani vor fi scoși din nou la muncă după ridicarea restricțiilor impuse pe fondul pandemiei. Reprezentanții instituției aduc în atenția agenților economici faptul că „Penitenciarul Botoșani dorește reluarea activităților lucrative pe bază de contract, cu forță de muncă specială necalificată în interiorul și în exteriorul locului de deținere”.
Prin scoaterea deținuților la muncă se urmărește responsabilizarea acestora, respectarea unei discipline, dar totodată îi ajută să adopte o conduită bazată pe corectitudine, conștiinciozitate, disciplină și lucru în echipă.
„Parteneriatul cu Penitenciarul Botoșani prezintă numeroase avantaje care pot conduce la optimizarea performanțelor afacerilor companiilor private interesate, sens în care amintim: eliminarea plății contribuţiilor suplimentare, eliminarea problemelor generate de legislaţia muncii, desfășurarea activităților sub supravegherea permanentă a personalului penitenciarului, tarif orar negociabil, clauze contractuale negociabile și asigurarea necesarului de efectiv în orice moment. Având experiență în derularea contractelor de prestări servicii cu diferite instituții publice și companii private, persoanele condamnate au desfășurat activități lucrative în domenii precum: executarea diverselor nevoi edilitare sau diferitelor lucrări în domeniul construcțiilor, agriculturii, săpături, prelucrări metalice, confecționare/sortare ambalaje, montator subansamble etc. De asemenea, unitatea poate pune la dispoziție, în vederea închirierii în condiții avantajoase, un spațiu în suprafață de 360,51 mp., racordat la toate utilitățile, în care se pot desfășura activități de producție, condiționat de folosirea forței de muncă speciale din penitenciar. Conducerea Penitenciarului Botoșani îşi exprimă convingerea că, alături de sprijinul comunităţii locale şi cu implicarea acesteia, poate creşte nivelul şi eficienţa intervenţiei recuperative, bazată pe integrarea pe piaţa muncii a tuturor categoriilor sociale în general şi a celor vulnerabile, în particular”, se arată într-o informare transmisă de Penitenciarul Botoșani.
Mai multe informații se pot obține la sediul Penitenciarului Botoșani din str. I.C Brătianu nr. 118, de luni până vineri, între orele 08.00 – 15.00.