Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit asupra unui cetăţean din R. Moldova, un permis de conducere care s-a dovedit a fi falsificat, a declarat Minodora Răcnea, purtătorul de cuvânt al STPF Botoșani.
Potrivit sursei citate, în data de 16 aprilie 2022, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru trecerea frontierei un cetăţean din R. Moldova, în vârstă de 28 de ani, pasager într-un microbuz care se deplasa către Republica Moldova.
”În baza analizei de risc pe linia documentelor de călătorie false, s-a efectuat un control amănunţit, colegii noștri descoperind asupra bărbatului un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din R. Moldova, care avea imprimată fotografia şi numele acestuia. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului descoperit, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acesta nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unui document autentic, fiind fals”, a precizat Minodora Răcnea.
Bărbatul a declarat polițiștilor de frontieră că a achiziţionat documentul contra sumei de 150 de euro, cu scopul de a obţine un loc de muncă mai bine plătit în Uniunea Europeană, însă nu l-a utilizat niciodată. Polițiștii fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale.