Astfel, în noaptea de 16 spre 17 aprilie 2022, în intervalul orar 22.00-05.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, împreună cu polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani, Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni, Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate, Serviciul Rutier Botoșani, Serviciului pentru Acțiuni Speciale și cu lucrătorii din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi au acționat conform competențelor, în zona cluburilor și discotecilor, precum și a localurilor de alimentație publică, în vederea prevenirii și combaterii faptelor de natură penală și contravențională, respectarea regimului de circulației pe drumurile publice și evidențierea elementului polițienesc în zonele respective.
În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 200 de persoane, dintre care, 37 de persoane au fost atenționate cu privire la modul de comportare în spațiile publice. Totodată, au fost verificați 8 agenți economici cu privire la respectarea legislației în domeniu.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 29 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 30.000 de lei, pentru nerespectarea regimului ruiter, a normelor de conviețuire socială și a normelor privind paza obiectivelor.
În același contrext, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni și Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești, au acționat în orașul Săveni, localitățile Vorniceni, Știubieni și Vlăsinești prilej cu care au aplicat 19 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 3.000 de lei, pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială și a regimului rutier, mai precizeaza IPJ Botoșani