Majoritatea sătenilor pensionari din judeţul Botoşani trăiesc într-o sărăcie cruntă şi spun că sunt nevoiţi să muncească toată viaţa pentru a se putea hrăni, dar mai ales pentru a-şi cumpăra medicamente. Mulţi mor cu zile din cauza accesului prea costisitor la serviciile medicale.
În Botoşani, sunt peste 90.000 de pensionari, adică aproximativ o treime din populaţia totală a judeţului. Dacă cei care au avut meserii mai bine plătite sau condiţii speciale de muncă pot scune că se descurcă cu pensia, majoritatea bătrânilor din mediul rural trăiesc în sărăcie. Aproximativ 80% dintre pensionarii de la ţară au pensii mici, iar un sfert dintre aceştia trăiesc lunar cu pensii sociale, adică nu aveau niciun fel de venit.
Dintre ţăranii cu pensii mici, cei mai norocoşi sunt aceia care au lucrat ca mecanizatori agricoli sau ca angajaţi ai diverselor mici intreprinderi rurale din vremea comunismului. Cei mai multţi au însă renumitele pensii de CAP. Conform Casei Judeţene de Pensii din Botoşani, un pensionar care a muncit toată viaţa pe ogoarele CAP-ului are, în medie, 645 de lei pe lună. Din aceşti bani, un pensionar trebuie să-şi plătească întreţinerea, hrana, medicamentele şi obiectele de igienă personală.
„Dacă nu erau vaca şi grădina mâncam buruieni”
Pensionarii de CAP din satele Botoşaniului spun că cei 645 de lei, de persoană, nu le ajung nici măcar să-şi cumpere lemne pe toată iarna. De medicamente, mâncare, utilităţi sau haine nici nu poate fi vorba. Mulţi spun că sunt norocoşi că au animale şi grădină. De aici se hrănesc.
„Dacă nu erau vaca şi grădina mâncam buruieni. Eu cu nevastă-mea avem 1,600 de lei, împreună. Că am lucrat la CAP amândoi. Vai de capul nostru, cu copiii după noi. Mai dăm un ouţ, mai dăm un litru de lapte şi aşa mai plătim curentul şi ce mai este”, spune moş Florică din zona Todireni.
În aceeaşi situaţie sunt mulţi alţi pensionari. O bătrână din comuna Ungureni mărturiseşte că are noroc cu fiica mai mare care o ajută cu bani. S-a îmbolnăvit după ce a trudit 35 de ani la CAP, iar toată pensia se duce pe medicamente. „M-am fărâmat la desfăcut păpuşoi ( n.red. porumb). Am stat jos pe umezeală şi m-am nenorocit. Am rămas singură, bărbatul s-a prăpădit şi banii numai pentru medicamente şi unguente. Noroc că-mi dă fata de una-alta”, spune femeia. Moş Dumitru din Unţeni, rămas şchiop după ce a trudit 40 de ogoare, spune că îşi cumpără medicamente cu rândul, adică în fiecare lună pentru câte o boală. Şi el a rămas singur şi trebuie să trăiască cu 800 de lei pe lună.
Răsplată cruntă după o viaţă de trudă
Conform legii, fiecare primeşte pensie pe principiul contributivităţii. Sau pe scurt, în funcţie de cât a contribuit la sistemul de pensii. Pensionarii de CAP sunt o victimă a sistemului comunist. Deşi trudeau până ajungeau betegi, nu primeau mai mult de 0.57 puncte de pensie, adică foarte puţin. Moş Dumitru din Unţeni spune că a muncit, din greu, 40 de ani pe câmpuri, pentru comunişti. „Munceai indiferent de anotimp. Nu stăteai niciodată, că-ţi găsea treabă. Dacă nu erai la câmp, erai la animale sau la grajduri şi tot aşa. Noi nu ne temeam de muncă, pentru că sunt copiii de ţărani, muncim de mici. Am lucrat şi pe ploaie, şi pe ninsoare. Până cădeai lat. Asta a fost”, spune bătrânul. Maria, o altă femeie din Ungureni, are 75 de ani şi îşi aminteşte de munca la CAP. ”La sfeclă era cel mai greu. Lucram pe ploaie, pe noroi. Şi trebuia să faci norma, că dacă nu mâncai jar. Stăteau oamenii cu copiii mici pe câmp, în coşuri, ca să poată munci să facă norma. Eu lucrez de la 11 ani, cu familia, la CAP. Şi acum nu am mare lucru”, mărturiseşte femeia.
„Cât mi-a fi să trăiesc, trăiesc…”
Din cauza pensiilor prea mici, mulţi pensionari din mediul rural îşi neglijează sănătatea, mai ales cei din zonele unde nu există nici măcar medici de familie. Pensionarii din Adăşeni sunt nevoiţi să bată aproape 60 de kilometri până în municipiul Botoşani, pentru un consult de specialitate. Nu au nici medic de familie în apropiere, iar farmacie găsesc abia la Săveni, la 20 de kilometri depărtare. O simplă vizită la medic, îi costă aproximativ 300 de lei, adică aproape cât jumătate din pensie, aşa că preferă să rămână la mila sorţii.
„Eu am probleme cu oasele şi cu fierea. Ca să ajung la Botoşani, trebuie să dau la un băiet să mă duc cu maşina 150 de lei. Ce mai dau acolo pe un colac, pe o reţetă, când trag linie şi văd cât mă costă, mai bine fac o cruce şi….speranţa la Domnul. Cât mi-a fi să trăiesc, trăiesc.”, spune o săteancă din Adăşeni. Alţii preferă să rămână fără dinţi în gură, din cauza lipsei banilor pentru consultaţiile stomatologice foarte scumpe. „Nu se duce nimeni din lipsă de bani. Mai sunt care săracii nici nu mai au cu ce mânca, au gura ştirbă. Şi strâng, strâng, îndură să-şi pună şi ei câţiva dinţi. Dar în rest nimic”, spune un alt sătean din zona Blăndeşti.
Sursa: adevarul
