Deputatul PSD Alexandra Huțu a declarat, vineri, că propunerile PSD incluse în programul „Sprijin pentru România” se adresează inclusiv tinerilor care urmează studii superioare sau care își întemeiază ori și-au întemeiat deja o familie. De asemenea, toți tinerii care lucrează în agricultură vor beneficia de o creștere a salariului, ca urmare a aplicării în acest sector a modelului de salarizare din construcții, care presupune scutirea de impozitul pe venit și de contribuțiile pentru sănătate și pentru Pilonul II de pensii.
„Programul „Family Start” oferă posibilitatea tinerilor de a contracta un credit bancar de 75.000 de lei care poate fi folosit ca avans la construcția unei locuințe sau pentru taxele de studii, ori pentru cheltuielile copiilor legate de creșă, grădiniță sau de școală. De asemenea, tinerii care urmează să se căsătorească pot folosi acești bani pentru cununie. Statul va garanta 80% dintr-un astfel de credit”, a explicat social-democrata.
Reprezentanta PSD a mai menționat și programul „Student Invest” care se adresează tinerilor care urmează studii superioare și care vor avea posibilitate de a obține un credit bancar de până la 50.000 de lei, garantat 80% de către stat. Studenții vor putea folosi acești bani pentru achitarea taxelor de studii sau pentru locurile de cazare din căminele studențești, ori pentru publicarea de cărți sau de lucrări de specialitate.
„Nu în ultimul rând aș aminti de programul de fertilizare in vitro, pentru cuplurile care își doresc un copil. Prin acest program vor putea susține cheltuielile pentru analizele medicale și pentru procedura în sine de fertilizare in vitro. Programul va susține anual până la 10.000 de cupluri aflate în această situație”, a afirmat Alexandra Huțu