Serviciul de distribuţie al gazelor naturale va fi sistat temporar, sâmbătă, pe câteva străzi din municipiul Botoșani

Pentru a putea efectua lucrări specifice la sistemul de distribuție, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale sâmbătă, 16 aprilie, între orele 8-16, pe străzile Săvenilor, Elena Rareș, Peneș Curcanu, Independenței, Vasile Alecsandri, Ion Pillat, Călugăreni, Aleea Călugăreni, Tudor Vladimirescu, Rozelor și Aleea Alba Iulia din municipiul Botoșani, transmite printr-un comunicat Delgaz Grid.

Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

Compania regretă disconfortul creat şi mulţumeşte clienţilor pentru înţelegerea şi sprijinul acordat pentru desfăşurarea acestor lucrări, se precizează în comunicatul transmis BotosaniNews

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *