Un bătrân în vârstă de 72 de ani, din comuna Știubieni, a rămas fără acoperiș deasupra capului în urma unui incendiu produs joi, în jurul amiezii. Acesta a dat foc unor gunoaie adunate într-o găleată din tablă, lângă o magazie din lemn, după care și-a văzut de treburile din gospodărie.
Vântul puternic a răsturnat găleata, iar focul a cuprins anexa. Flăcările s-au extins cu repeziciune la casă. Când a observat că iese mai mult fum decât ar fi trebuit, proprietarul a chemat în ajutor pompierii.
Două echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție Săveni, cu două autospeciale cu apă și spumă, au ajuns în cel mai scurt timp la fața locului și au constatat că ardeau violent acoperișul casei și bunurile din interiorul unei camerea, existând pericolul de propagare a flăcărilor la întreaga locuință.