Topul celor mai puternici fermieri din Botoşani

Marii fermieri au învăţat să facă bani buni din agricultură. Exploatarea terenurilor pare să aducă venituri uriaşe celor care le lucrează. Oameni de afaceri, botoşăneni sau străini, au anual profituri de sute de mii de lei ca urmare a cultivării unor suprafeţe de peste 1.000 de hectare de teren. BotosaniNews vă prezintă, în premieră, topul celor mai bune ferme din judeţ.

Primele două ferme agricole din judeţul Botoşani aparţin unor oameni de afaceri din afara României. În top se află societatea comercială Agraria Nord din Rădăuţi (Suceava), care aparţine omului de afaceri austriac Gerald Schweighofer. Firma deţine în Botoşani, în special în comunele de pe lunca Siretului, nu mai puţin de 5.000 de hectare de teren. Această societate este deţinătoarea terenurilor aflate în litigiu la Vârfu Câmpului, ele generând răscoala ţăranilor din Hânţeşti- Suceava.

Pe locul doi se regăseşte societatea Ecobrand din Havârna, societate patronată de un cetăţean german şi administrată de botoşăneanul Marin Brumă. Societatea deţine fie în proprietate, fie în arendă circa 2.000 de hectare de teren în localităţile din Nordul judeţului.  Societatea a ieşit recent în evidenţă prin faptul că a fost, o dată cu publicarea în Monitorul Oficial a sponsorilor partidelor politice, principalul finanţator al PDL în 2010, virând în conturile acestei formaţiuni politice nu mai puţin de 42.000 de lei.

Prima fermă cu capital autohton este clasată pe poziţia a treia. Este vorba de societatea comercială Multiagra din Vlăsineşti, care aparţine lui Gheorghe Portariuc şi societăţii Portas SRL (patronată tot de Gheorghe Portariuc) şi este condusă de fiul acestuia, Ovidiu Portariuc. Multiagra lucrează circa 1.600 de hectare de terenuri în zona Vlăsineşti- Săveni. Societatea a obţinut, în urmăc u doi ani, fonduri nerambursabile de 2,4 milioane lei, pentru proiectul denumit „Introducerea de tehnologie performanta in cadrul fermei ecologice Multiagra Vlasinesti, judetul Botosani”.

Cifre contabile în 2009, potrivit bilanţului depus la Finanţele Publice:

Multiagra  
capital 1.025.912
cifră de afaceri 2.453.628
profit 358.076
număr de salariaţi 27
   

Pe următoarea poziţie se află tot o firmă cu capital aparţinând unui botoşănean. Este vorba de societatea Byanca Plai, care apaţine lui Mihai Stredie, fratele primarului din Cristineşti, Marinel Stredie. Şi această societate lucrează peste  1.500 de hectare de teren, proprietate sau în arendă.

Byanca Plai  
capital 1.072.182
cifră de afaceri 5.158.899
profit 890.755
număr de salariaţi 12

Pe a cincea poziţie a clasamentului fermierilor se află societatea Nicvitib Rădăuţi Prut, patronată de primarul comunei Rădăuţi Prut, Viorel Nichiteanu şi fiul acestuia, Leonard Tiberiu Nichiteanu. Şi această societate a beneficiat, în urmă cu doi ani, de o finanţare europeană de 1,2 milioane de lei, cu ajutorul căreia a cumpărat utilaje agricole cu care lucrează acum cele aproximativ 1.400 de hectare de teren.

Nicvitib  
capital 1.757.271
cifră de afaceri 1.940.522
profit 40.688
număr de salariaţi 7

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *