Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege potrivit căruia cuantumul alocaţiei de hrană în unităţile sanitare publice se va actualiza anual în funcţie de rata inflaţiei şi nu poate fi mai mic de 22 lei/zi de spitalizare.
Actul normativ are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, în sensul instituirii unor norme noi cu privire la alocaţia de hrană în unităţile spitaliceşti, precum şi la procedura de stabilire a acesteia.
„Autorităţile publice locale pot participa la finanţarea unor cheltuieli de administrare şi funcţionare, respectiv cheltuieli de personal, stabilite în condiţiile legii, bunuri şi servicii, investiţii, reparaţii capitale, consolidare, extindere şi modernizare, dotări cu echipamente medicale ale unităţilor sanitare cu paturi transferate, suplimentare alocaţie de hrană, în limita creditelor bugetare aprobate cu această destinaţie în bugetele locale”, conform proiectului de act normativ.
Conform sursei citate, „cuantumul alocaţiei de hrană în unităţile sanitare publice se stabileşte prin ordin al ministrului Sănătăţii, se actualizează anual în funcţie de rata inflaţiei şi nu poate fi mai mic de 22 lei/zi de spitalizare”.
Alocaţia de hrană poate fi suplimentată prin decizie a consiliului de administraţie al unităţii sanitare în condiţiile identificării altor surse de finanţare decât sumele provenite din contractele încheiate cu casele de asigurări de sănătate şi de la bugetul de stat.
Sursa: Gandul.ro