Fostul senator de Botoșani Gavrilă Vasilescu, care a deținut mandatul de parlamentar în legislatura 2004-2008, s-a stins din viață, marți, la vârsta de 76 de ani. Născut pe 14 februarie 1946, Vasilescu a obținut mandatul din partea Uniunii Naţionale PSD+PUR, fiind ulterior senator conservator. Fostul parlamentar de Botoșani a murit la locuința sa din Snagov, la mai puțin de patru luni după pierderea soției.
Gavrilă Vasilescu, care a deținut și funcția de chestor al Senatului, a fost unul dintre cei mai implicați parlamentari ai legislaturii respective, contribuind decisiv la promovarea județului Botoșani și a municipiului Botoșani. El este cel care, în timpul mandatului, a adus la Botoșani, de mai multe ori, Turul Ciclist al României. De asemenea, s-a implicat în mai multe acțiuni culturale și sportive, însă a promovat în Parlament și interesele județului Botoșani.
Gavrilă Vasilescu a fost notar șef al Bucureștiului, fondator al Partidului Umanist din România, dar și președinte de onoare al Federației Române de Ciclism.
Redacția BotosaniNews este alături de familia lui Gavrilă Vasilescu. Dumnezeu să îl odihnească în pace!