Un copil de doi anișori s-a rătăcit, marți, pe o stradă din municipiul Botoșani. Într-un moment de neatenție, acesta s-a îndepărtat de părinți, în zona Bazarului. Copilul a fost găsit de un trecător, care a anunțat imediat polițiștii. Oamenii legii au ajuns imediat la locul respectiv și au preluat copilașul, iar apoi i-au căutat pe părinți.
Din fericire, aceștia au fost identificați și au putut să își ia copilașul acasă. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, Delia Nenișcu, aceștia au fost sancționați cu avertisment.
Cazul micuțului a stârnit multă vâlvă inclusiv pe rețelele de socializare, unde sute de persoane au distribuit anunțul privind rătăcirea copilașului pentru a ajuta la identificarea copilului.