Un bărbat din municipiul Botoșani și-a găsit tatăl mort în casă și a sunat de urgență la 112, cerând sprijinul echipelor de salvare. Cazul s-a întâmplat sâmbătă, atunci când fiul a mers să își viziteze tatăl. L-a găsit pe acesta fără suflare în locuință.
Cadrele medicale ajunse la fața locului nu au putut face nimic pentru salvarea bărbatului de 63 de ani. Potrivit unor surse judiciare, botoșăneanul locuia singur și era cunoscut ca având afectiuni medicale.
Deși nu există suspiciuni cu privire la deces, polițiștii din Botoșani au deschis un dosar penal penal pentru ucidere din culpă. așa cum prevede procedura în astfel de situații.
Profesorul din Botoșani care a agresat sexual trei eleve a fost arestat. Cine este acesta!