O pădure din județul Botoșani adăpostește zeci de specii rare. Situl de importanță comunitară ROSCI0184 Pădurea Zamostea- Lunca are o suprafaţă de 320,4 ha și se află pe teritoriul administrativ al comunelor Grămești, Zamostea și Zvoriștea din județul Suceava, respectiv Cândești și Vârfu Câmpului din județul Botoșani și este reprezentat preponderent de păduri de foioase (59,04%) și râuri, lacuri (25,60%).
Acesta include și Rezervația Pădurea Zamostea- Lunca, formată din stejăret bătrân (120 ani), în asociație cu frasin, plop tremurător, paltin de câmp, carpen, iar speciile arbustive sunt reprezentate de jugastru, alun, sânger, păducel, salba moale, salbă pitică.
Situl protejează 𝑃𝑎̆𝑑𝑢𝑟𝑖𝑙𝑒 𝑚𝑖𝑥𝑡𝑒 𝑑𝑒 𝑠𝑡𝑒𝑗𝑎𝑟, 𝑢𝑙𝑚 𝑠̦𝑖 𝑓𝑟𝑎𝑠𝑖𝑛 și 𝑃𝑎̆𝑑𝑢𝑟𝑖𝑙𝑒 𝑑𝑎𝑐𝑖𝑐𝑒 𝑑𝑒 𝑠𝑡𝑒𝑗𝑎𝑟 𝑠̦𝑖 𝑐𝑎𝑟𝑝𝑒𝑛, dar și specii de floră și faună de interes comunitar.
Potrivit Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate- Serviciul Teritorial Botoșani, eEste interzisă perturbarea faunei și recoltarea florilor şi a fructelor, culegerea, tăierea, dezrădăcinarea sau distrugerea cu intenţie a acestor plante în habitatele lor naturale, în oricare dintre stadiile ciclului lor biologic.