Botoșăneanul Alex Corneschi este, probabil, cel mai bun alergător român din acest moment. Este campion național la proba de maraton (42,195km), titlu pe care l-a câștigat în octombrie 2021, la București, când a trecut linia de finish după 2h16min49s. Totodată, este campion național la proba de alergare pe distanța de 50 km, performanță înregistrată tot în 2021, în Capitală, cu un timp de 2h52min27s, scrie spotmedia.ro.
Marele său vis este calificarea la următoarea ediție a Jocurilor Olimpice, care va avea loc la Paris, în 2024, când Alex Corneschi o să aibă 32 de ani. Obiectivul său nu este ușor de atins, ar presupune doborârea unui record național care stă în picioare de 43 de ani.
Alex Corneschi a vorbit pentru cititorii spotmedia.ro despre șansele sale de calificare la JO Paris 2024 și despre greutățile financiare și sportive pe care le întâmpină un atlet profesionist în România.
Calificarea la Jocurile Olimpice – e nevoie de record național
La Jocurile Olimpice participă doar cei mai buni dintre cei mai buni, iar proba de maraton este una dintre cele mai elitiste, baremul de calificare fiind dur. La precedenta ediție a Jocurilor Olimpice, de la Tokyo, pragul de intrare a fost 2h:11min:30s pentru bărbați și 2:29:30 pentru femei.
Cea mai bună performanță românească înregistrată vreodată la proba de maraton a fost realizată acum 43 de ani, de către Cătălin Andreica, care a alergat 2:12:30, în cadrul Campionatelor Europene organizate la Praga (1978). Realizarea unui barem de calificare pentru Jocurile Olimpice ar însemna, implicit, doborârea acestui record național, iar cel mai aproape de asta a fost Marius Ionescu, în 2016, când a alergat 2:13:00, la Düsseldorf, în Germania.
”Obiectivul meu principal sunt Jocurile Olimpice, unde aș vrea să iau startul în cursa de maraton”, povestește Alex Corneshi.
La Tokyo s-au aflat 106 sportivi la linia de start.
”La Jocurile Olimpice se poate obține calificare și în baza punctajului. Există un număr limitat de locuri și dacă baremul nu este făcut de toți sportivii restul locurilor ocupate se completează în funcție de clasament”, spune Corneschi.
Totuși, sunt șanse mici să se întâmple așa ceva. În 2021 nu mai puțin de 298 de sportivi din întreaga lume au reușit să alerge un maraton sub 2h11min30s.
Recordul personal al lui Alex Corneschi (2h16min49s) este al 646-lea timp al anului 2021 la nivel mondial.
”Sunt conștient că este o calificare greu de atins. Pentru România, 2h11min30s ar fi nou record național, cu o îmbunătățire de două minute!”, spune Alex Corneschi.
Un titlu național = 0 lei
Titlul de campion național pe care Alex Corneschi l-a obținut la proba de 50 km nu i-a adus niciun beneficiu financiar din partea statului, iar acesta este unul dintre motivele pentru care atletismul românesc nu mai are rezultate notabile la nivel internațional, crede Alex Corneschi.
”Nu fac atletism pentru recorduri”, spune el.
”Din păcate, din atletismul de performanță nu se poate trăi în România. În limita legală, un atlet profesionist poate câștiga de la un club 700 lei indemnizație lunară și încă 400 lei pentru susținătoare de efort”.
”Eu trăiesc din sport, dar nu din atletism, nu din cel de performanță”.
”La noi nu mai vrea nimeni performanță, este foarte prost plătită și timpul zboară pe lângă noi. Eu, viitorul părinte, aș fi fericit să fiu în situația în care copiii mei ar face sport de performanță, însă nu atletism”.
Bază mică de selecție
Alex Corneschi admite că performanța poate fi obținută chiar și în cazul în care nu este stimulată financiar, dar în această situație este nevoie de o bază foarte largă de selecție a sportivilor.
”Sunt țări care stau mai bine din punct de vedere financiar decât România, dar sunt și țări care, ca și România, nu susțin sportivii și cu toate acestea au rezultate mult mai bune decât ale noastre. Diferența o face marea masă. Au de unde alege. Dacă vrei să fii cel mai bun, te duci pe stadion și îți scuipi plămânii, pentru că în spatele tău mai sunt alți 2.000 de sportivi care așteaptă și sunt pregătiți să-ți ia locul”. Dacă nu-ți faci tu treaba vine imediat altcineva”.
Nu se consideră alergător profesionist
Cu toate că este multiplu campion național la atletism, la cele mai diverse probe (1.500 metri sală, maraton, 50 km sau campion balcanic la semimaraton), Alex Corneschi nu se consideră un alergător profesionist.
”Da, la nivel național pot fi numit un profesionist, pentru că suntem foarte puțini care facem asta la un nivel bunicel în țară, însă dacă ar fi să mă compar cu cei din afară sunt departe. Nu mă refer aici doar la performanță, ci și la implicarea celorlalți în performanța sportivă. Suntem departe, de aceea și nivelul atletismului din țară este sub preș”, spune Alex Corneschi.
Ce ar fi avut nevoie
”Am împlinit 30 de ani, nu mai pot spune că aș avea nevoie de ceva care să mă ajute să fac performanță, poate acolo câteva secunde sau zeci de secunde se vor vedea la o cursă de maraton cu implicare bună, dar cred că marea performanță a unui sportiv începe undeva când trece de tineret, poate de la 22-24 de ani. Acolo ar trebui să fie pragul unde să-și dea seama dacă poate să facă performanță și dacă are cu ce să facă performanță”.
Sportivii au nevoie de o bază sportivă completă, care să le ofere servicii conexe alergării, de la nutriție, până la masaj sportiv, spune Alex Corneschi.
”Noi, alergătorii suntem cumva mai norocoși că putem alerga mai peste tot. De exemplu, astăzi am făcut 30 km prin trafic, pe la semafoare, mai aveam un pic și dădeam o tură de București. Mai alerg la Arena Națională, în jurul stadionului, sau în parc. M-am obișnuit să mă adaptez în fiecare situație și cred că am învățat să nu mă plâng. Probabil că acesta a fost marele meu avantaj”.
Alex Corneschi s-a antrenat timp de patru ani consecutivi în Portugalia, unde a petrecut câte două, trei luni în care a trecut prin cele mai grele antrenamente. De trei ori a suportat singur cheltuielile pentru transport, cazare și nutriție.
”Am fost patru ani consecutivi în Portugalia, în cantonament la Monte Gordo. O dată pe banii clubului, iar în rest pe buzunarul propriu. Am tras tare, am alergat la toate cursele posibile, am pus bani deoparte, doar ca să mă pot duce în cantonament”, spune Alex Corneschi.
”E un sătuc pe malul oceanului, are pistă de bicicletă lungă de vreo 3 km, unde facem antrenamentele de intervale. E pe marginea șoselei și acolo alergăm antrenamentele tari. Mai este acolo o pădure perfetă pentru alergători. Are un tur de 10 km, cu teren denivelat, unde poți strânge și diferență de nivel, astfel încât să lucrezi și partea de forță”.
Un cantonament l-a costat pe Alex Corneschi în jur de 3.000 euro.
”Asta în condițiile în care am fost cu buzunarul strâns. Îmi luam strictul necesar, nu mă aruncam la mâncare, m-am dus acolo să mă antrenez, nu să-mi fac de cap, eram chibzuit în cheltuieli”.
L-am întrebat pe sportiv dacă nu beneficiază de o bursă din partea statului.
”Ministerul Sportului a avut o bursă pentru rezultate balcanice, de care am beneficiat în trecut. Poate mai sunt și acum ceva burse, dar poate pentru rezultate mondiale sau europene. Cea de care am beneficiat eu a fost pentru rezultate balcanice, când am câștigat proba de 5.000 metri pe pistă. Am avut 800 lei pe lună timp de un an. Această bursă fost tăiată și deși sunt campion balcanic la semimaraton, în 2021, nu am primit absolut niciun leu pentru acest rezultat”, a spus Alex Corneschi.
”Ca senior, să faci atletism și să fii campion balcanic, dar să nu primești niciun ban din partea statului este demotivant”.
A leșinat la antrenament și totuși l-a dus până la capăt
Antrenamentele pot fi uneori atât de dure încât deseori sportivii se confruntă cu reacții extreme ale organismului.
”Eu nu sunt foarte rezistent la efort intens și am momente în care cedez. Țin minte niște intervale făcute anul trecut prin iulie, august. Eram pe stadionul din Botoșani, la amiază, când am avut un antrenament cu șase intervale de 1.000 metri și după a patra bucată mi s-a făcut rău. M-au trezit palmele antrenoarei, leșinasem pe iarbă. Îmi dădusem seama că ceva se întâmplă și mă pusesem ușor deoparte. M-a udat cu apă, mi-a două, trei palme, m-a întrebat dacă sunt bine, am spus da, moment în care m-a avertizat că mai am doar 30 de secunde de pauză până la următorul interval.
Am continuat, iar pe urmă am vărsat tot ce mâncasem la micul dejun. Aceste lucruri nu se știu și nu se văd. Ce se vede sunt doar rezultatele. Nu se știe suferința și antrenamentul din spatele performanței”, a spus Alex Corneschi.
Mii de kilometri alergați în antrenamente
Alex Corneschi a alergat anul trecut 6.000 km, dar înainte de pandemie a avut ani chiar și cu 10.000 km, când făcea două antrenamente pe zi.
”Înainte de pandemie eram foarte concentrat doar la performanța sportivă, nu făceam nimic altceva decât antrenament, antrenament și iar antrenament. Nu știam ce înseamnă un weekend, nu știam ce înseamnă o drumeție sau pur și simplu o zi de relaxare”.
În 2020, aflat în cantonament în Portugalia, a alergat doar în luna ianuarie 860 km. A muncit din greu timp de trei luni, cu gândul că se întoarce acasă ca să alerge pentru baremul olimpic. Din păcate, din cauza restricțiilor s-au anulat toate evenimentele sportive, iar el a fost nevoit să stea în casă.
”A fost cea mai grea perioadă pentru mine, am venit în vârf de formă și am stat în casă două luni. M-am confruntat cu dureri de cap și de genunchi groaznice, a fost greu. După pandemie, am zis că nu voi refuza niciun concurs care se ivește în calendar și la care aș putea să particip. Nu urmăream neapărat vreun rezultat, ci încercam să mă montez și să ies din acea perioadă, care a fost grea pentru toată lumea”.