Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit asupra unui cetăţean al R. Moldova, un document de identitate cu însemnele autorităților române, care s-a dovedit a fi fals, a declarat Minodora Răcnea, purtătorul de cuvânt al STPF Botoșani.
Potrivit sursei citate, pe 9 aprilie, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca -I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru trecerea frontierei un cetăţean al R. Moldova, în vârstă de 48 de ani, pasager într-un autocar care se deplasa către R. Moldova.
”În baza analizei de risc pe linia documentelor de călătorie false sau falsificate, s-a efectuat un control amănunţit, colegii noștri descoperind asupra bărbatului, o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române, care avea imprimate fotografia şi numele acestuia. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului descoperit, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acesta nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals”, a precizat Minodora Răcnea.
Bărbatul a declarat polițiștilor de frontieră că a achiziţionat documentul contra sumei de 120 de euro, cu scopul de a obţine un loc de muncă mai bine plătit în Uniunea Europeană. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale.